‘SĂ FII DASCĂL NU ESTE O MESERIE, CI O VOCAŢIE’

0
118

Am încheiat, de curând, un ultim secol al unui mileniu ciudat şi care este îndreptăţit să-şi revendice pentru sine calitatea de prelung moment istoric ce a fost capabil să adreseze omului o întreagă serie de invitaţii la vis, la descoperire, la raţiune, la informaţie. Şi el, omul, a onorat aceste invitaţii pentru că se socoteşte al acestui secol.

 Omul şi secolul sunt două entiţăţi unite prin uriaşa clepsidră a timpului. Caracteristica omului este năzuinţa lui de a şti, de a afla, de a se crede mereu în mijlocul faptului temerar.

Vremurile acestea noi, cu miresme de libertete în gândire şi acţiune, mă îndreptăţesc să simt adevărul reflecţiei unui gânditor român, care spunea că „a fi dascăl nu este o meserie, ci o vocaţie, cu care te naşti şi căreia trebuie să îi fii fidel toată viaţa”.

Şcoala, prin reprezentaţii ei, îşi simte aceasta datorie împovărător de dificilă în aceste vremuri de tranziţie, când haosul poate pune stăpânire şi pe acest sector al vieţii sociale. Dar, întotdeuna au existat oameni cu conştiinţa trează, capabilă de prospecţie, care au atras ca un magnet pe colegii de breaslă şi procesul educaţional a avut continuitate.

Aşadar în sectoarele cu „foc  continuu”- unităţile şcolare – dascălii, adevăraţii dascăli, au rămas fideli şi devotaţi profesiei de modelatori de suflete.

Munca profesorului  (a educatorului, în general) are efect asupra eternitaţii şi nu se poate spune niciodată unde se opreşte influenţa sa, prin valorile general umane ce le exprimă, transmitându-se din generaţie în generaţie.

Preocuparea pentru muzică vine din dragostea pe care o am faţă de această nobilă artă încă din copilărie. Nu consider muzica doar un simplu obiect de învaţământ, ci unul special, datorită influenţelor semnificative pe care le are asupra copiilor de orice vârstă.

În etapa actuală, şcoala are datoria să asigure fiecărui tânăr o cultură autentică în care să îmbine organic cunoştinţele despre om, despre natură şi tehnică, despre literatură şi artă, despre societate şi morală

Încă din leagăn copilul simte vraja muzicii, când mama îi cântă ca să-l adoarmă şi să-l mângâie.

Plăcerea de a cânta îi apare aproape concomitent cu însuşirea vorbirii, mama simţind uşurinţa cu care copilul realizează pronunţia articulată în momentul învăţării unui cântecel care îl captivează şi îl mobilizează pe puiul de om. Nu numai că repetă cu plăcere melodiile simple pe care le aude, dar începe să guste audierea unor piese de muzică simple.Uneori este capabil chiar de unele improvizaţii vocale. Acesta este un mod de exprimare muzicală şi o activitate creatoare care merită să fie încurajată şi exersată.

Muzica este un domeniu accesibil, plăcut, atrăgător pentru copii încă de la cea mai fragedă vârstă. Copilul mic sesizează totul în mod concret şi prin cântecul adresat micuţilor consumatori de frumos.

Îndelungata tradiţie a învăţământului românesc dovedeşte misiunea esenţială a muzicii în şcoală şi în afara ei – aceea de a forma buni români.

Am căutat să îmi fac datoria cu conştiiciozitate la clasă încă din primele zile de activitate pentru că ştiam că muzica are un rol deosebit în sensibilizarea elevilor şi că arta muzicală, în general, este cea mai accesibilă copilului, cântecul fiindu-i pe plac înaintea cuvântului, având o acţiune irezistibilă asupra dezvoltării lui.

Experienţa didactică mi-a confirmat forţa transfomatoare a acestei arte. Uşor, linişteşti o clasă de elevi zgomotoasă printr-un cântec liniştitor. În „sunetul muzicii”, copiii se simt mai buni.

Prof. Popescu Florentina

PROF. POPESCU FLORENTINA

Tehnoredactori: Anghelescu Ioana şi Popa Adelina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here